Conferință de presă 05.05.2016

Written by Andrei Ignat. Posted in interviuri

Obiectivul campaniei electorale este castigarea Primariei Piatra Neamt si a trei posturi de consilier local.
Mi-am depus candidatura în calitate de independent pentru funcţia de primar al Municipiului Piatra Neamţ. Nu din partea Partidului Naţional Liberal, nu din partea Partidului Social Democrat, nu din partea vreunui alt partid, ci voi candida la Primăria Piatra Neamţ din partea cetăţenilor. Voi lucra pentru locuitorii oraşului şi nu pentru aranjamente, nu pentru relaţii transpartinice şi pentru tot felul de mafii politice.
Fac un apel public cetatenilor din Piatra Neamt sa se dezica de orice incercare de folosire a unor practici de influentare a electoratului prin cumparare de voturi sau obtinere a oricaror avantaje in scop electoral prin alte mijloace decat cele prevazute de legea in vigoare. Atentionez pe ceilalti competitori electorali, indeosebi pe cei de la PNL si PSD care ne-au obisnuit in anii trecuti cu tot felul de tertipuri, sa se abtina de la nerespectarea legii si de practici necurate in sectiile de votare. Desi stiu ca cetatenii orasului nu agreaza astfel de practici si vor fi solidari cu demersul nostru, cer sanctionarea publica a oricaror incercari de deturnare a rezultatelor reale si firesti ale alegerilor.
Oamenii din echipa de campanie vor supraveghea din aproape modul de a face campanie si desfasurarea alegerilor si vor cere sanctionarea inclusiv prin aplicarea legii penale pentru orice abatere de la conduita normala si legala a oricarui competitor sau echipe angrenate in procesul electoral.
In ce ma priveste voi face la fel ca si pana acum o campanie curata in dialog cu cetatenii orasului, pe strada, in scarile de bloc sau la locurile lor de munca.
Am efectuat in cursul lunii aprilie o sondare a opiniei publice in Piatra Neamt care confirma faptul ca demersurile mele si ale echipei in precampanie au fost apreciate de catre cetatenii orasului ceea ce ma face sa consider ca nu este un handicap faptul ca am in spate o echipa de cetateni ai orasului si nu o masinarie de partid. Sondajul releva faptul ca:
– Oamenii si-au pierdut increderea in partidele politice si liderii lor.
– Faptul ca nu este importanta masinaria de partid pentru alegerea primarului.
– S-au saturat de schimbarile de fatada in atitudinea oamenilor politici.
– Sunt preocupati de siguranta zilei de maine.
– Considera coruptia ca principala cauza a declinului economic.
Eu mă prezint în faţa oamenilor aşa cum sunt în realitate. Le spun deschis situaţia Pietrei, pe care, de altfel, o cunosc şi dumnealor foarte bine. Nu încerc să ascund realitatea în spatele unor vorbe goale sau a unor manevre de imagine. Trag un semnal de alarmă că oraşul nostru moare din cauza subdezvoltării economice care îi determină pe copiii noştri să plece de-acasă.
Principalul scop al administratiei locale 2016-2020 va fi oprirea declinului economic si demografic al municipiului nostru urmand cele 5 solutii propuse de echipa noastra si dezbatute cu cetatenii orasului:
– Crearea de parcuri industriale pentru tehnologii avansate vizand crearea de locuri de munca pentru tinerii care termina studiile an de an si nu se mai intorc in oras precum si pentru a crea oportunitati de afaceri pentru romanii plecati in strainatate si care doresc sa se intoarca acasa pentru a-si intregi familiile. Am identificat locatiile si am demarat discutii cu proprietarii de terenuri si de utilitati.
Timp de 12 ani, au tocat banii noștri pe o mare minciună: transformarea Pietrei în oraș turistic. O minciună frumoasă, dar sub acoperirea căreia au furat milioane. Astăzi, ne este limpede tuturor că acest proiect a falimentat. Uitați-vă la telegondola care merge in gol și veți vedea proporțiile dezastrului! Eu spun că trebuie să mergem pe alt drum. Să concentrăm eforturile noastre și resursele noastre, atâtea câte sunt, către investițiile care creează locuri de muncă și dezvoltare economică. Parcuri industriale pentru tehnologiile de vârf, în loc de zdrăngănele care ne iau ochii prin care partidele ne iau banii din buzunar.
– Scaderea preturilor la utilitati indeosebi la apa potabila si servicii de salubrizare. Avem conditii naturale favorabile tehnic si economic si cu toate astea platim foarte scump aceste utilitati. Transparentizarea activitatii companiei de apa si reducerea cheltuielilor de exploatare arputea duce la o ieftinire a apei (7,53 lei in prezent) in municipiu cu cel putin 25 de procente ajungand la preturi similar cu alte companii din zona (Iasi, Bacau).
– Transparentizarea activitatilor primariei si consiliului local. Eliminarea clientelismului politic si a nepotismului ar putea sa duca la o scadere consistenta a cheltuielilor la bugetul local precum si a costurilor investitiilor. Avem in vedere si eliminarea monopolului unor activitati ale societatilor consiliului local si eficientizarea acestora.
– Sporirea nivelului de siguranta al cetateanului sub toate aspectele; scaderea infractionalitatii si in special a delicventei juvenile precum si realizarea unui climat sanatos sub aspectul calitatii factorilor de mediu si siguranta resurselor de apa.
– Dezvoltarea orasului de la margine spre centru; prin extinderea retelelor de drumuri si utilitati pentru a asigura aceleeasi conditii de confort si siguranta pentru toti locuitorii orasului. Finalizarea procedurilor de avizare a planului de urbanism general ar crea conditii de dezvoltare a orasului si a opri plecarea locuitorilor din municipiu spre localitatile invecinate.
Invit prin intermediul dvs. Partidele politice si competitorii electorali la dezbatere publica pe temele de importanta majora pentru orasul nostru pentru a corecta informarea cetatenilor:
– Modul cum au fost utilizate si instrainate activele primariei si ale societatilor falimentare aflate in subordinea Consiliului local
– Ce domenii de dezvolare economica sunt prioritare pentru populatia orasului corelat cu structura acestei etape criteriul de varsta si pregatire profesionala
– Care este viziunea imediata asupra modului de folosire a investitiilor pentru care s-au cheltuit zecile de milioane de euro din credite, fara a aduce beneficiile scontate din activitatile de turism.
– Ce inseamna pentru locuitorii municipiului nostru iminenta intrarii in insolventa si ce presupune aceasta?
Imi exprim disponibilitatea de a participa la orice dezbatere pe temele de importanta majora ale orasului. Nu sustin teoriile apocaliptice privind falimentul orasului nostru. In calitate de primar am 6 luni la dispozitie sa gasesc solutii impreuna cu cetatenii orasului pentru a revizui politicile economice si a impiedica executarea silita de catre creditori.

La primărie, avem nevoie de UN OM AL NOSTRU, căruia să îi pese de ceea ce ne doare, să găsească soluții la problemele noastre și să lucreze împreună cu noi. Noua ne trebuie un primar care să vină pe stradă, la noi, nu un șoarece de birou.
Un independent îi are ca aliaţi pe oamenii din oraş. Oamenii s-au săturat de maşinăriile partidelor, care îi mint, îi fură şi nu fac mai nimic pentru ei. Pietrenii vor la primărie un om al lor, nu al unei maşinării de partid. Ne luptăm cu partidele, dar îi avem ca aliaţi pe pietreni. Politrucii din partide fac o mare greșeală: în aroganța lor, ne subestimează. Ne iau de proști, ne consideră slabi. Le spun acum, permițându-mi să vorbesc în numele miilor de pietreni care iubesc orașul: suntem mai deștepți, mai puternici, mai buni și mai mulți decât voi! Le vom da, pe 5 iunie, o lecție pe care o s-o țina minte toată viața!

Share Button

Trackback from your site.

Leave a comment